5 Idei de cadouri

Decembrie se apropie cu pași repezi și cu toții știm cât de entuziasmați suntem să pregătim cele mai potrivite cadouri pentru cei dragi. Sărbătorind Nașterea Domnului, cei mai mulți dintre noi ne simțim inspirați să dăruim, așa cum și nouă ne-a fost oferit darul cel mai de preț: Isus. Așadar, m-am gândit la o listă scurtă, modestă, de idei de cadouri pe care ai putea să le oferi, indiferent de bugetul care îți stă la dispoziție.

  1. Notebooks & Cărți

Nu cu mult timp în urmă am aflat despre o librărie creștină numită Stephanus, în București și acolo am găsit o mulțime de carnețele, semne de carte, căni, termosuri și tot felul de cărți și Biblii. Cred că este locul potrivit unde vei găsi sute de idei de cadouri.

2. Matchy & Handmade

Pentru a oferi cadoului un impact emoțional mult mai mare, recomand cu inimă largă brățările handmade, dacă te pricepi chiar tu, iar dacă nu, poți oricând să cumperi brățări matchy.

3. Parfumuri

Bineînțeles, această variantă se potrivește în cazul în care cunoști destul de bine gusturile persoanei căreia îi oferi cadoul. Dar ca o variantă auxiliară, poți oricând să înlocuiești cu lumânări sau bețișoare parfumate.

4. Plante

Știu că pentru unii poate părea ciudată această sugestie, însă eu întotdeauna m-am bucurat nespus când am primit plăntuțe sau flori ca și cadou. Și până la urmă, nu există niciun aspect negativ în ceea ce privește plantele. 🙂

5. Pijamale & Themed Socks!!!

Foarte multe persoane mi-au spus că șosetele deja sunt un cadou mult prea utilizat, dar chiar și în ciuda acestui lucru, tot cred că este unul dintre cele mai potrivite cadouri pentru această perioadă.

Sper că au fost de folos ideile de mai sus, iar dacă ai alte idei de cadouri, scrie-le în comentarii, pentru a putea inspira și pe ceilalți!!

2 thoughts on “5 Idei de cadouri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s