Încurajări la început de an

A trecut deja o săptămână din acest an, 7 zile în care fiecare dintre noi ne-am construit un mic plan pe care am vrea să-l realizăm pe parcursul anului. Am încercat și încercăm să lăsăm în urmă dezamăgirile, luptele și eșecurile anului trecut și decidem că trebuie să profităm de această ocazie, să începem să credem mult mai mult în noi înșine, să facem pace cu propria noastră minte, să o cucerim, să învățăm să o controlăm și să ajungem, eventual, să îndeplinim ceea ce ne-am propus.

M-am uitat în jurul meu în tot acest timp și chiar am fost impresionată să văd că lumea s-a săturat să stea jos și să privească cum viața trece atât de incontrolabil, că amprentele noastre în propria noastră viață sunt aproape invizibile. Și văd cum foarte mulți s-au săturat să fie spectatori în propria viață. Văd cum mulți au luat decizia de a-și pune la încercare propriile puteri, limite, să le depășească și să lupte pentru ceea ce își doresc.

Și cu toții cunoaștem acel sentiment plin de energie pe care îl avem când așezăm planul pe hârtie, când începe să prindă o formă, chiar dacă acea formă este teoretică. Începem să visăm, entuziasmul crește, dar în momentul în care ne confruntăm cu prima piedică, apar gânduri care ne conduc spre a renunța. Ne descurajăm, ne pierdem interesul, câteodată uităm complet de starea pe care o aveam la început și continuăm să trăim la întâmplare.

Dar nimeni, niciodată, nu ne-a promis că odată ce începem, nu vom întâmpina piedici. Unele zile vor fi mai dificile decât celelalte, unele lupte vor fi pierdute, dar războiul continuă. Eșecul este o parte din proces, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți. De asemenea, dacă planul tău este unul personal, trebuie să înțelegi că numai tu poți să-ți controlezi acțiunile, în așa fel încât să-l duci la bun sfârșit. Nu există o dată de expirare pentru aceste planuri, iar dacă vor fi zile în care progresul e mai lent, nu te stresa în legătură cu asta. Fiecare dintre noi trăim după propriul nostru timp. Nu există nicio competiție, când vine vorba de starea noastră personală. Nu trebuie să ne stresăm atunci când vedem că cel de lângă noi se poziționează mai bine, față de noi, în legătură cu procesul prin care trecem chiar acum. Până la urmă, tu ești singurul care va avea de câștigat în urma indeplinirii planului.

Dar la sfârșit de zi, de lună, de an, tot ce va conta este să nu fi renunțat. Chiar dacă nu ai ajuns unde ți-ai propus într-un anumit interval de timp, ceea ce contează este că nu mai ești în punctul de unde ai plecat. De fiecare dată când motivația inițială dispare, încearcă să te concentrezi pe motive. Iar acele motive îți vor reaminti de motivația de care să te agăți ori de câte ori simți că, poate, evoluția prin care treci nu e pentru tine.

Tot ceea ce trebuie să ții minte este că indiferent de plan, trebuie să fii sincer cu tine. Să îți cunoști adevăratele intenții, să le verifici, să încredințezi în mâna Lui planul tău, să ai încredere că atunci când tu nu vei mai putea, El te va conduce și chiar El va purta și poartă luptele pentru tine și alături de tine. Iar acum la inceput de an, păstrează-ți energia pentru ceea ce va urma. Atitudinea cu care vei trata evenimentele ce vor avea loc în acest an, depinde numai și numai de tine.

Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și îți vor izbuti planurile. Proverbe 16:3

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s