Un fel de dimineata

Orizonturi

Mă rătăcesc în gânduri pe care le-aș împături într-un cosmos creat doar pentru mine. Alerg printre astre ce-mi șoptesc taine infinite. Mă prăbușesc într-o ploaie arzândă, lăsând în urma sa nestemate pe care le numesc gingașe fiori.

O văd cum mă privește, de la o neimaginabilă depărtare. Cu toate acestea, ea este mereu acolo, la orizontul gândurilor mele. Sublimă, îmi zâmbește luminând odata cu sufletul meu, întregul oraș. Un oraș cuprins de brațele tăcerii. Amuțit de către un răpitor apus. O liniște eternă domina în momentul în care ea pășește aproape de mine. Colapsul tragediilor veacurilor era un mic susur în comparație cu simfoniile aduse în prezența sa. N-o puteam atinge, trăind. Totul era supus unei presiuni glaciale. Pâlpâiam cu o flacără brăzdată de fiorii unei dimineți imature.

Din locul în care mă aflam, puteam zări umbre sfioase pe o pânză armonioasă. Așteptam cu nerăbdare implozia unei noi șanse. Viața pe care o trăiam eu, eu împreună cu tine, vegheată etern de un răsuflu captiv era conturată de a dimineții săgeată. Ancoram în realitatea creată de tine și mângâiam tacticos ideea unui vis de mult sfârșit. Picura pe pielea-mi cu ceară, pecetluindu-mi slove înrămate într-un templu ruinat.

Iar acum, în momente de cercetare continuă, umbrele devin fum, iar tu, draga mea, devi foc. Un adevărat imperiu al unei flăcări mistuind întreaga conviețuire. Prezența ta-mi preface solitudinea în șoapte agitate. Mă chemi spre tine, însă te depărtezi pe gând ce trece. Pare atât de simplu să te venerez, însă știu c-o fac în zadar. E mai presus decât orice epistolă trimisă și pierdută în neantul apropiat. Silueta ta îmi încărca fața de zâmbet pur, regăsit într-o căutare continuă și disperată. În tot acest timp, tu erai aici. Refuzam apropierea ta, iar stăpânită de un sfios respect, te priveam de la ani lumină.

Și totuși, un mic gând străbate bariera pe care mi-ai creat-o, îndrăznind să provoace confuzie minții mele: oare ești chiar tu? Prezentul mi te arată în aceeași ipostază pe care acum zeci de secole o împărtășea un altuia? Oh, ideile, întrebările.. Deveneau mai dese ca niciodată. Atât de complicate, încât erau prezentate în imagini și nu cuvinte. Cine ar fi crezut?

Zâmbeam, totuși.. Profitam de fiecare clipă în prezența ta fiindcă… da, ca și acum, dispari în negura luminii și mă pierzi aici, unde mă regăsești în fiecare noapte, zi de zi… Aici, la orizontul gândirii mele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s